de Bogdan Mihai IONITA
Dintre toate domeniile în care au aparut solutii CAD, arhitectura pare sa ocupe un loc privilegiat. Aduceti-va aminte de câteva desene CAD, tridimensionale daca este posibil: un mecanism de transmisie a miscarii (domeniul mecanic), o instalatie tehnologica (instalatii), o harta si o casa mobilata. Acum veti întelege ceea ce vreau sa spun. Tinând cont de acestea, sa vedem ce instrument a pregatit arhitectilor firma Softdesk.Auto-Architect este un produs mai vechi, ajuns astazi la versiunea S7.5, versiune ce ruleaza având drept suport AutoCAD R13_c4. Nedisponibil însa si pe piata româneasca la aceasta versiune, voi încerca sa va prezint o versiune anterioara, S7.2, rulând sub AutoCAD R12 sau R13 pentru DOS, Windows si Windows NT. Cerintele sistemului nu sunt superioare celor cerute de AutoCAD.
Auto-Architect face parte dintr-o familie de aplicatii specifice domeniului constructiilor si instalatiilor pentru constructii (Building Design & Engineering Family). Produsul de livreaza pe suportul unui CD, pe acesta gasindu-se numeroase aplicatii, grupate pe clase, utilizatorul putându-le instala pe toate, dar le poate rula numai pe acelea pentru care a platit, instalarile ulterioare facându-se prin activarea codurilor respective
Referitor la instalare, trebuie remarcata totusi lipsa de inspiratie a programatorilor de la Softdesk. Instalarea se face numai de la prompter DOS, conform indicatiilor din manualul de instalare. Pentru versiunile de Auto-CAD DOS totul decurge asa cum ati mai vazut si la alte aplicatii CAD. Pentru Windows 3.11 sau Windows 95 se poate face si într-o fereastra DOS, dar sub Windows NT a fost imposibil, iar daca pe sistem nu exista DOS, instalarea ne pune la treaba. Daca totusi mai insistati cu mediile Windows, chiar si dupa prima încercare, va fi evident ca la pornirea Windows-ului nu veti gasi nici un grup sau folder, nici un icon! Toate le veti face manual, copiind iconurile de AutoCAD într-un nou grup, facând apoi si alte modificari la linia de comanda. A fost cea mai dificila instalare de program pe care am facut-o vreodata!
O alta surpriza este lipsa documentatiei scrise. Întreaga documentatie este electronica, se afla pe CD si poate fi citita si tiparita cu Adobe Acrobat, livrat tot pe acelasi CD. Contra a înca 25 $, se poate obtine totusi si materialul tiparit de Softdesk.
O prima aplicatie va fi exemplificata prin utilizarea utilelor rutine de planificare a spatiilor (space planing). În doi timpi si trei miscari vom realiza o schema a viitoarei case, impunând anumite suprafete viitoarelor încaperi. Cu comanda „Simple" realizam spatii rectangulare cunoscând aria si o latura, rezultând grafic cea de-a treia, sau descriind cele doua laturi rezultând aria. Asa am realizat în fig. urmatoare o camera de zi de 25 mp si un hol de 15 mp cu prima metoda, si un dormitor de 17,336 mp prin a doua. Cu ajutorul comenzii „Complex" putem realiza spatii de orice forma plana cu ajutorul unei polilinii 2D; asa a rezultat cel de-al doilea hol de 24,85 mp ce include si un arc. Constatam în acest moment ca am uitat o încapere, bucataria, dar spatiu suplimentar nu mai avem. Auto-Architect ne ajuta si aici, evitând stergerea holului prea mare, putând construi o noua încapere din aceasta prin comanda „Divide". Astfel s-a construit grafic o bucatarie de 7,668 mp, corectând si suprafata holului care devine acum 17,182 mp.
În final se poate construi un tabel cu ariile construite, doar pe display, într-un fisier text, sau pe acelasi desen.
Dar ce vom face acum cu aceasta schema plana? Noi dorim volume! Si aici intervine Auto-Architect, care transforma automat aceste polilinii în pereti tridimensionali. Astfel, este posibil sa transformam rapid, mai întâi poliliniile în niste linii de axa ale viitorilor pereti, ce por fi apoi convertite individual în pereti. Am ales pentru peretii exteriori un grosime de 37,5 cm, iar pentru cei interiori 12,5 cm. Tipul de perete se alege dintr-o biblioteca de stiluri de pereti, ce cuprinde numeroase tipuri ce pot fi editate, si la care se pot adauga noi stiluri specifice nevoilor noastre. Vom demonstra mai târziu facilitatile oferite de editorul de stiluri de pereti. În acest moment casuta noastra arata cam asa.
Ramânând la capitolul pereti, trebuie remarcata si functia ce permite calculul automat al lungimii si ariei unui perete, si apoi calculul cantitatii de vopsea necesara pentru a-l acoperi (introducând cantitatea necesara/mp), sau de role de tapet (cunoscând suprafata acoperita de o rola), sau chiar a numarului de caramizi necesare pentru a ridica acel perete (furnizând numarul de caramizi/mp) si a cantitatii de mortar (stiind norma mc mortar/mp perete).
Pentru a acoperi casa, vom apela la comanda „Roof", ce permite crearea de acoperisuri începând de la cele obisnuite, într-una, doua sau patru ape, pâna la cele mai complexe, asa cum este cel de care avem nevoie. Crearea unui acoperis, chiar si complex nu pune nici o problema. Se porneste prin desenarea unei polilinii plane fata de care se vor masura cele 6-7 variabile ce intervin la constructia acoperisului (panta acoperisului, latimea streasinii, grosimea sprijinirii, etc.), apoi constructia se realizeaza automat, rezultând acoperisul urmator, vazut în plan si în axonometrie.
Arhitectul este scutit astfel de calculul liniilor caracteristice ale acoperisului, rezultate din intersectia unor suprafete complexe. El va defini doar conturul streasinii si va da o panta fiecarui plan. De aici intervine Auto-Architect, care realizeaza toate calculele si constructia grafica.
Ceea ce este avantajos la lucrul cu Auto-Architect, aceasta fiind o caracteristica generala la Softdesk, este generarea automata a elementelor arhitecturale (acoperisuri, scari, seminee, etc.), sau a simbolurilor din biblioteca în cele doua moduri, 2D si 3D, simultan. Oricând putem îngheta layer-ele cu extensia *3d si obtinem numai entitati plane.
Fiind vorba de arhitectura, unde se lucreaza pe diverse nivele, se impuneau a fi create facilitati pentru desenarea pe diverse layer-e ce corespund diverselor nivele ale constructiei. S-a introdus notiunea de nivel („Level"), care se identifica dupa numele sau (parter, etaj 1, etaj 2, de exemplu) si care a fost definit la o anumita elevatie deasupra nivelului anterior. Apelarea nivelului de lucru se face dintr-un meniu lateral, permanent prezent pe ecran. La stabilirea nivelului curent, elevatia de lucru devine elevatia nivelului curent, iar daca se doreste, pot fi înghetate automat toate layer-ele în care au fost reprezentate entitatile de la celelalte nivele. Controlul layer-elor se face astfel automat, utilizatorul nemaifiind obligat sa piarda timp pretios pentru gestiunea si controlul afisarii layer-elor. El comanda nivelul pe care doreste sa lucreze, si pe ecran va avea doar entitatile de pe acel nivel (daca doreste le poate pastra si pe celelalte, pentru eventuale coordonari). Elevatiile pe care la va introduce vor avea drept referinta cota zero a nivelului (cota pardoselii finite a nivelului), eliminând astfel orice calcul legat de primul nivel.
Deosebit de facil se desfasoara proiectarea unei constructii la care exista multe asemanari între partiurile a doua nivele consecutive, deoarece prin comenzi foarte usoare, elementele comune pot fi copiate de la un nivel la altul.
Foarte bine dezvoltat este editorul de pereti al Auto-Architect-ului. Aici se pot defini si memora diverse stiluri de pereti, ce pot ulterior fi introdusi în proiecte, reprezentând doar o polilinie si obtinând în desen profilul dorit de perete. Definirea unui stil de perete se face cu ajutorul entitatilor de baza: linie cu grosime si fata. Ele pot fi combinate în diverse moduri, rezultând structuri ca în figura urmatoare.
Pentru a termina capitolul dedicat peretilor, trebuie spus ca Auto-Architect contine comenzi pentru realizarea „curatirilor" acolo unde este nevoie. Astfel, suntem dotati cu functii de curatire a intersectiilor, teurilor, teurilor complexe, colturilor, a capetelor de perete, putem realiza întreruperi de perete, racordari sau legaturi între doi pereti.
Pentru inserarea usilor si a ferestrelor Auto-Architect a adaugat la versiunea 7.2 si un editor corespunzator, putând descrie în cele mai mici amanunte elementul dorit. Spargerea automata a peretelui si curatirea sa la deplasarea ferestrei sau a usii de-a lungul peretelui sunt caracteristici deja obisnuite ale programelor de arhitectura. Mai interesante sunt comenzile referitoare la usi, de mutare ale balamalelor în cele patru pozitii posibile pe tocuri, sau de realizarea unor usi 3D cu accesorii 3D.
Un capitol aparte îl constituie comenzile de realizarea a scarilor. Tinând cont de importanta pe care o ocupa scarile în cadrul arhitecturii unei cladiri, era normal ca aici sa se munceasca mai mult pentru a realiza ceva spectaculos, si trebuie sa recunosc ca s-a reusit. De mare ajutor sunt astfel comenzile de realizare ale scarilor, într-un bogat sortiment: cu una sau mai multe rampe, în L, în U sau în spirala. Scarile sunt calculate în ceea ce priveste dimensiunile sale în plan si pe verticala având la baza numeroase formule uzitate de arhitecti (pentru scari line, mai abrupte, etc.).
Pentru amenajarea spatiilor create, obiectele din biblioteca de simboluri 2D si 3D sunt de mare ajutor (majoritatea lor sunt disponibile în ambele moduri). Ele sunt grupate pe domenii ca:
Un exemplu de mobilare al unei camere de zi se poate observa în figura urmatoare.
Pentru realizarea desenelor de executie s-au creat rutine de creare a tabelelor cu extrase de tâmplarie (usi si ferestre), finisaje. Ele folosesc atributele atasate entitatilor în momentul desenarii lor, sau care au fost atasate ulterior. Acestea pot fi afisate pe desen, într-un fisier text separat, sau doar pe display.
Pentru prezentarea proiectului, este prezenta bineînteles o rutina de „walk-trough", ce permite realizarea unei plimbari prin constructia proiectata, în doua moduri:
Astfel arhitectul poate prezenta beneficiarului o constructie virtuala, dar înca de la aceasta faza se pot desprinde foarte bine senzatiile de spatiu si chiar unele greseli de proiectare.
Tinând cont si de integrarea produsului în familia de proiectare pentru constructii alaturi de modulele pentru structuri si instalatii pentru constructii (ceea ce nici un alt program de arhitectura nu mai realizeaza), apare evidenta forta sa, si de aceea îl recomand cu încredere tuturor acelora care activeaza în domeniul constructiilor. Sunt sigur ca adaptarea cu acest program va fi foarte scurta, iar investitia se va amortiza rapid.