Nu, nu s-a întîmplat nimic - asta e pagina în care v-ati obisnuit cu Mircea Pantea, iar faptul că încerc să-l suplinesc se datorează faptului că, uneori, chiar si Mircea Pantea trebuie să tină seama că se CADe să mai mergi prin concedii.
Poate că, uneori, e mai simplu să percepi alura unui fenomen de la distantă… Mă aflu relativ departe de ceea ce înseamnă CAD, si dincolo de oarecum obligatoriile cunostinte ce tin de minimul de cultură generală tehnică, nu prea cred că ar iesi ceva din mine, nici întors cu capul în jos si bătut precum covorul. Asa că, parafrazînd binecunoscutul dicton ostăsesc (soldat, cînd vorbesti cu mine, să taci!) singurul lucru întelept pe care l-as putea face cînd vine vorba de CAD ar fi să tac…
Dincolo de generozitatea pe care o oferă jocurilor de cuvinte posibile si/sau numelor care se pot broda pe el, de la englezismul CADventure pînă la casCADe, scotianul maCADam sau sahistul roCADe, balcanismul CADîne sau spaniolul troCADero, ortodoxa CADelnită sau estivalul barCA De închiriat, războinicul bariCADa sau uitatul CADril, imposibilul CvADratura cercului sau cutezătorul esCAlaDare, rusofonul craCADil sau oripilantul CADavru, funciaro-astronomicul CADastru sau de farmece făcătorul abraCADabra - si si gur mai găsiti nenumărate variatiuni - fenomenul CAD există. Si e de-abia la începutul începutului, dacă nu gresesc. Învată alfabetul.
Nu, nu vă scandalizati, oameni cumseCADe, cititori ai revistei: nu vreau să spun de rău. Din contră. Cred că fată de ce va însemna peste 50 de ani, ceea ce înseamnă CAD acum înseamnă la fel de putin ca ceea ce însemnau calculatoarele acum 50 de ani în raport cu ceea ce încep să însemne ele acum.
Pe vremea aceea, calculatoarele costau imens, erau accesibile numai unor cercuri ulta-restrînse de indivizi, si nu prea contau în viata indivizilor "normali". Puteau fi folosite greu, cu mult efort, si necesitau varii cunostinte si multă inteligentă din partea utilizatorilor pentru a produce niste rezultate. Astăzi, PC-ul e rege, iar a nu avea acces la unul, chiar si numai pentru a pierde timpul, a devenit un factor de stress…
Astăzi, CAD înseamnă o comunitate foarte restrînsă - ei bine, poate că nu foarte, ok, ok - de hobby-isti. Programele performante sînt scumpe, platformele hard necesare pentru performante rezonabile, la fel, ceea ce se poate face sînt lucruri de relativ mare specialitate. Enigma, acum 50 de ani, era un calculator foarte bun - pentru un anumit scop. Programele CAD de acum sînt foarte bune - pentru anumite scopuri…
Si cred la modul serios că acest lucru nu va rămîne asa. Peste 50 de ani - poate mai repede, mi-ar place să mai prind si eu ceva din asta … - Computer Aided Design sau ceea ce va deriva din aceasta va trebui să însemne mult mai mult. Inteligentă artificială, SF? Poate… Dar dacă există uneltele, pasii următori vor veni de la sine…
Design înseamnă, totusi, mult mai mult decît calcule, calcule, calcule, rasterizări, desene, linii, algebră vectorială s.a.m.d. Înseamnă compozitie, idei - zone în care CAD-ul de acum încă nu “miscă”. E un ucenic care face cu oaresice constiinciozitate tot ce i se cere, tine minte, face curat, execută repejor lucrările de rutină - si cam atît… Încă mai are mult pînă la a deveni mester. Computer Aided Design - păi as vrea mai mult, mult mai mult. As fi vrut să pot construi un schelet pentru articolul de fată, pornind de la cîteva date simple, gen tip revistă, tip articol, dimensiune, “aerul” pe care îl are în ansamblul revistei.
As fi vrut să-mi văd apartamentul rearanjat, după plecarea zugravilor si rearanjarea mobilelor - fără să-mi încerc muschii si răbdarea vecinilor.
As fi vrut să văd ce fel de îmbrăcăminte mă “aranjează” mai bine. Sau să încerc să-mi dau seama cum îmi stă cu coadă de cal, ras în cap, cu inel în ureche sau tatuat - fără să.
As fi vrut să încerc alte aranjamente în birou - fără să misc vreun cablu sau să tot măsor centimetri.
Si as vrea probabil multe multe alte lucruri, pe care le-as folosi cu dezinvoltură - dacă ar fi usor…
Încă nu este. Dar ar trebui să devină. Asa s-ar CADe.