Am sa īncerc sa analizez unul dintre cele mai grave fenomene sociale contemporane, cunoscut sub mumele de "brain drain", sau fuga specialistilor. S-ar putea ca efectele acestui fenomen sa nu fie evidente si deci sa nu para atīt de grav pe moment Cu toate acestea, pot sa dau un exemplu cu impact imediat īn viata noastra sociala: este vorba de ce 15.000 de specialisti care īn timpul alegerilor nechezau nerabdatori sa puna pe picioare reforma si care pīna la urma s-au dovedit a fi vreo 2-3 care se tot rotesc prin guvern. Cei 14.997 ramasi, s-au dovedit niste mediocri, impostori sau pur si simplu niste nume pe o lista eronata. Atīt īn campania electorala cīt si īn unele declaratii ale politicienilor am auzit ca "industria software va fi directie strategica de dezvoltare a economiei romānesti". Cum? Pentru mine este īnca un mister.
Sa vedem ce se īntīmpla de fapt cu acesti specialisti. Pai pleaca si guvernantilor nici nu le pasa! Nu le pasa ca va trebui sa aducem de afara specialisti pe care sa-i platim cu bani grei, daca vrem sa facem o economie performanta. Nu le pasa ca investesc de la bugetul cel subtire sume importante pentru scolarizarea unor oameni care nu vor da īnapoi nici un Leu din ceea ce s-a investit īn ei.
Orice student īsi face planuri de viitor legate de o firma din strainatate. Majoritatea absolventilor valorosi fac tot ce pot ca sa plece. Am auzit de grupe īntregi de absolventi angajati de catre firme renumite din strainatate. Cei ramasi se īmpart īn doua categorii: unii, mediocri sau slab pregatiti, care stiu ca nu au sanse "afara" ramīn si ocupa posturi de "specialisti". Ceilalti, buni profesinisti, se simt nerealizati deoarece, din diverse motive, nu au ajuns "dincolo". Acestia sufera de sindromul ratarii. Oriunde ar lucra, ei privesc cu invidie spre cunoscutii lor de la Microsoft, Sun, Siemens, etc. Cu orice ocazie (evenimente politice, ziua de salariu, un nou val de scumpiri, gropile lui Basescu) īsi aduc aminte ca ar fi putut sa plece īn alte parti. Treptat sentimentul de nemultumire devine cronic si permanent.
Ce se īntīmpla cu cei care au ajuns "dincolo"? Īmi este greu sa īmi fac o impresie, deoarece am foarte putine date, dar as īndrazni sa fac unele aprecieri. Unii se integreaza perfect si nici macar nu se mai gīndesc sa se īntoarca. Altii "privesc īnapoi cu mīnie" si īsi declina fosta identitate. O parte dintre acestia nu ezita sa faca albie de porci numele tarii de unde provin. Destul de des cei plecati se intereseaza de situatia politico-economica din tara. Cīnd aud vesti proaste (si īntotdeauna aud vesti proaste) se bucura: "bine ca am plecat". Mai exista unii care spera sa adune multi bani pentru ca īntr-o zi (nedefinita) sa se īntoarca, fie pentru a-si petrece restul zilelor īn tara, fie pentru a demara o afacere. Greu de spus daca aceasta este o optiune ferma. O parte dintre cei plecati chiar se īntorc. Pentru ca le-a expirat viza de sedere sau pentru ca nu au reusit sa īsi gaseasca o slujba care sa īi multumeasca, sau cine stie din ce alte motive. Acestia, probabil, sufera de sindromul ratarii la patrat. Au epuizat pīna si speranta care pe cei ramasi īi tine pe picioare.
Aceste clasificari sunt grosiere. M-am convins de mult ca logica binara nu este aplicabila īn perceperea vietii de zi cu zi. Īntre doua situatii extreme exista īntotdeauna o infinitate de nuante. Concepte de tip bun-rau, destept-prost, frumos-urīt (si mai nou legal-ilegal!) definesc doar limitele īntre care evoluam.
Poate unii se īntreaba: "Dar cel care scrie, ce-o fi" Un mediocru sau un frustrat"? Eu ma consider ca facīnd parte dintr-o alta categorie: am reusit sa gasesc satisfactie īn ceea ce fac aici, īn tara. Īn mod sigur exista si oameni carora munca pe care o fac aici le aduce īmplinire profesionala si poate chiar si materiala. Daca nu acum, macar īntr-un viitor previzibil si apropiat. Privesc īn jurul meu si constat ca nu sīnt singurul.