EdgeCAM

De Mircea BĂDUȚ

După o experiență de peste cincisprezece ani în domeniul software-ului de CAM, compania Pathtrace este cunoscută astăzi ca un lider în această branșă. Având cartierul general în Anglia (Berkshire), sucursale în SUA, țările nordice și Japonia, și o rețea de reseller-i în multe alte colțuri ale lumii, firma - certificată ISO 9001 - este membră a Mechanical Application Initiative (grup inițiat de Autodesk) și Truline Technology Group.

Unul dintre produsele căruia Pathtrace îi datorează această recunoaștere este EdgeCAM, o soluție desktop de programare off-line a mașinilor cu comenzi numerice pentru prelucrare prin așchiere (CNC). EdgeCAM se prezintă fie ca o aplicație Windows independentă pe 32 de biți, fie ca aplicație AutoCAD destinată instalării peste Autodesk Mechanical Desktop (AMD).

Indiferent de variantă, programul întruchipează un sistem expert destinat asistenței computaționale a prelucrărilor mecanice, funcția sa principală fiind de a crea și actualiza în manieră grafică și interactivă - uzitând o bază de date completă 3D și dubla precizie - programe CNC privind frezarea, strunjirea, rectificarea, alezarea și electroeroziunea. În privința facilităților și performanțelor EdgeCAM poate sta demn lângă concurenții tradiționali: ESPRIT/MS, dezvoltat de D.P. Technology pentru a fi integrat în MicroStation Modeler (platforma CAD pentru mecanică / modelare solidă de la Bentley) și hyperMILL soluție pentru AMD și AutoCAD produsă de Open Mind Software Technologies GmbH.

Rendering-ul și verificarea on-screen a secvențelor de comenzi generate pentru prelucrarea prin așchiere, respectiv a traseelor sculelor de prelucrare, asigură încredere și precizie, îngăduind detectarea timpurie a imperfecțiunilor de simulare a prelucrărilor. Generatoarele de cod din EdgeCAM pot produce secvențe de comenzi pentru orice mașină de prelucrare mecanică dotată cu control digital complet. Așa cum este de așteptat EdgeCAM este capabil să preia integral datele și rezultatele post-procesării create folosind sistemul PAMS de la Pathtrace. Legat tot de transferul de modele trebuie spus că versiunea pentru Windows permite atât conceperea de piese (ocupându-se singură de geometrie, curbe, suprafețe și cotări) cât și preluarea modelelor din sistemele CAD consacrate, grație interfețelor standard de import (citește direct fișiere DWG/DXF, MicroStation, IGES, SAT și VDA-FS).

Varianta "EdgeCAM for Mechanical Desktop" se integrează în mediul Autodesk Mechanical Desktop (AMD este o aplicație AutoCAD pentru modelarea solidelor și suprafețelor pe baza parametrilor, modelare controlată prin features - entități/operații), rezultând astfel un mediu în care se realizează atât modelarea geometrică cât și pregătirea comenzilor pentru mașinile automate de prelucrare. Această variantă permite asocierea entităților compunând modelul din AutoCAD cu operațiile specifice de prelucrare, ceea ce are ca efect o creștere semnificativă de productivitate (de exemplu, sarcina de "fabricare" a unei găuri se poate reduce la o singură operație, pe când controlul explicit ar fi însemnat peste 20 de instrucțiuni, incluzând specificarea adâncimii, a diametrului, găurirea efectivă, teșirea, precum și manevrarea sculelor implicate). Un alt avantaj direct al asocierii operație CNC - entitate este reprezentat de facilitatea de a actualiza automat traseele de prelucrare (traseele parcurse succesiv de sculele de așchiere prin materialul brut pentru a obține profilul dorit) imediat după modificarea modelului. Să nu uităm esențialul: integrarea ocolește riscul pierderilor la import-export-ul geometriei, iar traseele de prelucrare sunt salvate odată cu modelul (în același fișier).

Ca posibilități ale lui "EdgeCAM for MD" pot fi enumerate următoarele: frezare pe 2.5 sau 3 axe; strunjire pe 2 axe cu cicluri automate; electroeroziune pe 2 axe. La acestea, versiunea "EdgeCAM for Mechanical Desktop Plus" adaugă:

Să enumerăm și câte ceva din ceea ce mai au în comun variantele de EdgeCAM:

Revenind și mai mult la lucrurile de bază vom observa că EdgeCAM include trei module responsabile cu strunjirea, frezarea și cu electroeroziunea, toate putând fi asistate de două facilități globale: verificarea codului CNC și vrăjitor de generare a secvențelor de comenzi. Asupra fiecărei dintre aceste funcții ne putem apleca atenția.

Strunjire (turning)

Electroeroziune - tăiere cu fir (Wire EDM)

Verificarea poate fi aplicată atât sistemelor de frezare cât și celor de strunjire pentru a asigura o verificare detaliată a codului CNC și pentru a permite utilizatorului să compare modelul inițial proiectat (cel teoretic) cu rezultatul virtual al prelucrării prin secvența de comenzi numerice generată. Simularea interacțiunii dintre sculele de prelucrare și materialul brut (la așchierea din corpul materialului) permite validarea procesului, precum și verificarea și identificarea coliziunilor, deformărilor și exfolierilor. Modulul de verificare a traseelor de prelucrare tratează și afișează ca solide: materialul brut (profile, bare, piese turnate), clemele și bridele de prindere, vârfurile de centrare și sculele de prelucrare mecanică (cuțite de strung, freze deget, freze cilindrice, freze cilindro-frontale, burghie, etc.).

Un îndrumător de generare de cod mașină asistă în mod inteligent utilizatorul să-și configureze propriul generator de cod folosind un șablon simplu, potrivit pe structura de bază a controlului CNC, printr-un dialog succedat logic prin rutine de întrebări și răspunsuri. Șabloanele disponibile sunt complet informate și furnizează setări implicite (conform celor mai uzuale situații), totul în idea de a reduce adaptările. Acest asistent încurajează reutilizarea de cod, permițând reconfigurarea programelor existente pentru noi secvențe descendente. Se maximizează astfel folosirea deplină a subrutinelor și a sculelor, simultan cu minimizarea costurilor și diminuarea perioadelor de pregătire a fabricației.

Biblioteca de scule

Reprezentanta unei componente indispensabile în orice sistem de cunoștințe, biblioteca din EdgeCAM fluidizează procesul de programare a mașinilor de prelucrare cu comenzi numerice, conținând facilități generoase de administrare a sculelor. Baza de date este compatibilă cu dBASE IV și SQL, iar specificațiile tehnice de producție se supun standardelor ISO, ANSI și BS (British Standard). Sculele pot fi grupate în "truse" specifice, sau asignate cu informații privind exploatarea, manevrarea sau administrarea (poziția suportului de cuțit, comentarii, parametri de instalare, regimul termic al modelului, răcirea forțată, etc.).

Tot la acest capitol se înscrie și biblioteca de materiale prin care se evidențiază diverse grade de rugozitate a suprafețelor obținute prin simularea prelucrărilor, și care furnizează astfel informații corelate privind vitezele și sculele de prelucrare.

Cerințele de sistem

Cerințele de sistem ale lui EdgeCAM for Windows sunt ușor inferioare celor pentru EdgeCAM for MD, care sunt la rândul lor impuse de funcționarea lui AMD (Pentium, 64 MB RAM, grafică pe 1024x768, sisteme de operareWindows NT 3.51/4.x sau Windows 95).

Informații suplimentare despre EdgeCAM și Pathtrace se pot obține prin adresele http://www.pathtrace.com  și enquiry@pathtrace.com . Autorul acestor rânduri poate fi contactat la barreco@ccivl.onix.roknet.ro .


(C) Copyright Computer Press Agora