GIS la Autodesk

Compania A&C INTERNATIONAL, unicul distribuitor în România al companiei americane Autodesk, a organizat în perioada 19-20 octombrie 1998, la București, sub egida Asociației Române de Cartografiere, conferința GIS la Autodesk.

În prima zi a fost semnat un acord numit National Major Account Agreement, între Guvenul României, reprezentat de Comisia Națională de Informatică și Autodesk, privind acordarea de facilități importante la achiziționarea produselor software ale companiei Autodesk. Același acord a fost semnat și de către Asociația Română de Cartografiere și firma americană.

National Major Account Agreement reprezintă o inițiativă a companiei A&C INTERENATIONAL SA, prin care organismele bugetare și membrii asociațiilor specificate în aceste acorduri beneficiază pe o perioadă de timp determinată de reduceri semnificative de prețuri pentru toate produsele Autodesk. Printre programele care fac obiectul acestui contract se află soluții pentru domeniile GIS, mecanică, arhitectură, construcții civile, vizualizare și multimedia.

Alte trei acorduri de acest fel au fost încheiate între compania Autodesk și Uniunea Arhitecților, Asociația Română a Antreprenorilor în Construcții și Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri.

Prin acest tip de contract, companiile interesate pot eșalona în mod profitabil investițiile majore legate de retehnologizarea în domeniul CAD/CAM/CAE/GIS.

Aceste acorduri reprezintă unul din rezultatele unui parteneriat strategic Strategic Partener Agreement, inițiat tot de A&C INTERNATIONAL SA și încheiat în ianuarie 1998, între Guvernul României, reprezentat de Comisia Națională de Informatică și compania Autodesk, prin care părțile semnatare se angajează să coopereze pentru informatizarea ministerelor, instituțiilor sectorului public și a sistemului educațional din România. Parteneriatul strategic a permis traducerea în limba română a manualelor oficiale de instruire Autodesk pentru AutoCAD R14, nivelul 1 și nivelul 2.

A doua zi, în deschidere, dl. Cristian Dumitrescu, președinte companiei A&C INTERNATIONAL a sublinat importața acordurilor încheiate prin faptul că unitățile bugetare pot beneficia de reduceri de până la 25%, fiind avantajați atât utilizatorii cu multe stații de lucru, cât și cei cu un număr mic.

În continuare, dl. Waldemar Lastowski, Area Sales Manager Center & Eastern Europa, a prezentat rezultatele obținute de compania Autodesk în decursul anului 1998.

Manifestarea a avut ca scop prezentarea, pentru specialiști în domeniul GIS a celor mai noi soluții software GIS: AutoCAD MAP 3.0, Autodesk World 2.0, MapGuid 3.0. Noua versiune a fost prezentată de dl. Gilles Albaredes, GIS Director Europa - Autodesk-Elveția.

"În 1995, s-a creat divizia GIS în cadrul Autodesk-ului, datorită cererii de către utilizatori a unui soft pentru cartografiere. Prima soluție a apărut în 1996 și în prezent sunt peste 60.000 de instalări. Domenii de utilizare: cadastru, telecomunicații, transport etc. Soluțiile GIS ale companiei Autodesk sunt proiectate doar pentru PC platformă Windows."

AutoCAD MAP 3.0. Este o soluție profesională de producție automată a hărților, destinată creării, întreținerii și comunicării informațiilor conținute în seturi de date GIS. AutoCAD Map oferă o combinație unică între mediul de desenare AutoCAD și acuratețea lucrului în dublă-precizie, suportul pentru diferite tipuri și formate de fișiere de date geografice-raster și vector și funcțiile esențiale de analiză GIS. Domeniile de utilizare sunt utilitățiile (gaz, energia electrică, apă), exploatările și transportul gazului metan și a petrolului, telecomunicațiile, agricultura și resursele naturale, administrațiile centrală și locală, crearea hărților, digitizarea hărților, tipărirea rapid și cu acuratețe, atașând datele atribut obiectelor punctuale sau liniare, utilizând hârtiile sau seturile de date GIS din formatele de fișiere standard în domeniu.

Lucru cu seturi de date GIS multiplu accesează și interoghează simultan seturi de date multiple, utilizând caracteristicile sesiunii de lucru, definește și salvează în sesiuni curente de lucru seturi de date spațiale și interogări, acestea fiind încărcate automat într-o altă sesiune, poate combina date spațiale în sisteme de proiecție cartografice diferite, într-un unic sistem de proiecție cartografic.

Autodesk World

Autodesk World transformă GIS-ul clasic într-un sistem flexibil și deschis destinat accesului, integrării gestiunii datelor georeferite. Programul poate accesa, edita, integra, analiza și prezenta separat sau simultan, seturi de date geografice (date spațiale) - raster și vector, în format GIS sau CAD și date atribut (descriptive). El include un API de automatizare OLE și un mediu de dezvoltare de aplicații integrat în Visual Basic. De asemenea, incorporează o tehnologie client-server eficientă pentru accesul multi-user al datelor spațiale și descriptive.

Autodesk World efectuează analize: utilizând filtre de selecție pentru predefinirea subseturilor de date indiferent de tip - cu ajutorul operațiilor asupra datelor spațiale, descriptive și a relațiilor spațiale (topologice) - punct în poligon, linie în poligon, intersecție, etc. executând operații cu date spațiale în cuprinsul seturilor de date, cum ar fi găsirea tuturor trăsăturilor geografice situate în interiorul unor suprafețe specifice din fișiere DWG, interogând datele spațiale ale unor surse 3D, definite în precizie dublă, în topologie 2D; prin interogarea bazelor de date GIS, utilizând combinații de filtre grafice, spațiale sau SQL, utilizând wizard-uri pentru a executa funcțiile curente repetabile.

Autodesk MapGuid

Este prima aplicație comercială destinată lucrului cu date geografice vectoriale, care permite crearea, publicarea și distribuția hărților prin Internet sau Intranet, dezvoltat pentru a ridica valoarea seturilor de date în documente standard HLM. Scopurile urmărite în dezvoltarea produsului au fost de a da o valoare mărită datelor spațiale și bazelor de date aferente, prin aceea că acestea pot fi la îndemâna unui număr mai mare de utilizatori; de a crește competitivitatea prin utilizarea infrastructuriii globale, la un preț scăzut, pentru distribuția informațiilor și managementul eficient al proceselor descentralizate; de a reduce costurile de instalare și întreținere pentru aplicații ce pot fi instalate pe servere și accesate prin intermediul sistemelor desktop; de a scurta timpul de ieșire pe piață a produselor și datelor georeferite.

Proiecte românești realizate cu produse Autodesk GIS

Interfață de prezentare a datelor de regulament general de urbanism conținute în planul de urbanism general al:

a) Municipiului Iași (ridicare 1:2000)

b) Municipiului Slobozia (ridicare 1: 1000)

c) Municipiului Urziceni (ridicare 1:1000)

d) Orașului Țăndăreni (ridicare 1:1000)

Beneficiari: biroul de urbanism din cadrul primăriilor localităților de mai sus. Datele din regulament sunt suprapuse peste următoarele elemente topografice:

Interfață de gestiune a datelor de regulament conținute în planul de amenajare a teritoriului:

a.) Municipiul Urziceni (ridicare 1:10.000)

b.) Orașul Țăndăreni (ridicare 1:10.000)

Beneficiari: primăriile localităților de mai sus. Datele din regulament sunt suprapuse peste următoarele elemente cadastrale:

Interfață de gestiune urbană a datelor topografice și de cadastru ale municipiului Giurgiu (ridicare 1:100). Conține elemente definitorii topografice; construcții civile și industriale, tramă stradală, loturi .

Benficiar SC Proiect Giurgiu SA

Datele conținute în interiorul intravilanului localității.

Toate proiectele au în diverse grade de acoperire introduse baze de date (date descriptive, scriptive) ce privesc elemente topografice și cadastrale introduse, în funcție de prezența parțială a datelor la beneficiar.

Alte proiecte:

Realizarea planurilor digitale cadastrale și a bazelor de date cadastrale pentru Stațiunea de Cercetare și producție viticolă Ștefănești Argeș.

Realizarea de lucrări pentru introducerea cadastrului imobiliar edilitar respectând normele metodologice elaborate de MLPAT și legea 7/97 pentru Consiliile Locale Mioveni, Câmpulung Muscel, Curtea de Argeș, Albești de Argeș.

Stabilirea terenurilor din patrimoniu și realizarea planurilor cadastrale digitale pentru SNC ? Exploatarea minieră Câmpulung

Alți benficiari: Automobile DACIA SA, BANCA Comercială SA Argeș, Banca Națională a României, Cerealcom Argeș, NETWire TV Pitești,.

În ceea ce privește echipamentele periferice, a fost prezentată noua tehnologie de plotare CrystalJet, brevetată de către firma CalComp. Printre caracteristici, rezoluția reală de 720 dpi permite tipărirea unui format A0 în mai puțin de cinci minute la calitatea fotorealistă. De asemenea, echipamentul este dotat cu 32 MB RAM cu posibilitatea de extindere până la 256 MB, procesor propriu la 133 MHz, 1.7 GB hard, interfață paralelă și pentru rețea, cutter automat.

Al doilea echipament ce este destinat utilizatorilor CAD/GIS este ploterul termic Drawing Master care permite tipărirea în circa un minut a unui format A0 monocrom. Întrucât unicul consumabil este hârtia, exploatarea este extrem de ușoară. Include următoarele facilități: recunoșterea automată a formatului, tăiere automată a hârtiei, optimizarea dispunerii formatelor pe hârtie. Este echipat cu memorie 4 MB RAM (32 maxim) si un hard disc de 365 MB SCSI.

Pentru introducerea datelor au fost prezentate scanerul ScanPlus III Turbo, ce au o viteză de scanare de 15 sec pentru un format A0 la o rezoluție de 400 dpi. În funcție de domeniile de utilizare există modele cu rezoluții de 800, 1200 si 1800 dpi. Este echipat cu interfață SCSI și are un program de scanare și prelucrare primară a imaginii. Are o acuratețe de 15%, 256 nivele de gri și nu este limitat de lungimea formatului.

Tabeletele digitizoare DrawingSlate II utilizate pentru GIS, cartografiere dar și AutoCAD acolo unde este cerută o precizie mare de digitizare au o rezoluție de 400 linii/mm și o acuratețe de ± 0.002 mm. Formatele sunt A4, A3, A2 pentru CAD, respectiv A1, A0 și A0+ pentru GIS si cartografiere.

Tabletele DrawingBoard III sunt folosite pentru CAD și Graphic Art. Sunt disponibile în 4 modele și sunt echipate cu pointer tip cursor cu 4 sau 16 butoane sau stilou (pen). Acuratețea este foarte bună, de ± 0.254 cu o rezoluție de 100linii/mm.


(C) Copyright Computer Press Agora