În proiectarea structurilor de rezistență pentru clădiri, ponderea cea mai mare ca timp necesar o reprezintă calculul static, dinamic și de stabilitate al structurii. Ținând cont de faptul că timpul înseamnă bani, singura metodă la îndemână a fost utilizarea programelor de calcul. Metodele numerice, de element finit, au simplificat mult conceperea unor software-uri care să permită analizarea practic nelimitată a oricărui tip de structură.
Din categoria acestor programe, de element finit, face parte și produsul pe care îl vom analiza în numărul de față, produs al firmei InterCAD Ltd, numit AXIS 3D.
Deși aparent mic, în comparație cu software-urile similare de pe piață, AXIS 3D, versiunea 3.6, este livrată pe 2 unități floppy de 3,5", iar după instalare ocupă un spațiu de 6 MB pe disc. Producătorul recomandă minim un 486 DX2 cu 8 MB de RAM (dar asta limitează structura la 500 de noduri). Programul ocupând doar 6 MB de disc după instalare, ar părea că spațiul liber de pe disc nu e o problemă majoră. Totuși, în timpul lucrului se ajunge la rezolvarea unor sisteme de ecuații imense (cu 3000 de necunoscute), ceea ce necesită un spațiu de stocare temporară pe disc. La rezolvarea unei structuri de peste 3000 de moduri pe un K5/ 133 cu 16 MB RAM, swap file-ul creat a fost de 130 MB. De altfel, producătorul recomandă un spațiu minim pe HD de 100 MB.
Din punct de vedere al sistemului de operare, AXIS 3D versiunea 3.6 nu este foarte pretențios. Lucrează atât pe 16 biți, sub DOS (măcar 6.20), cât și pe 32 biți (Win 95 sau NT), cu mențiunea că AXIS 3D nu este un program Windows.
Programul are o structură foarte inteligentă. După pornire, se afișează meniul de bază. Aici găsim 4 butoane.
Primul, numit "SETĂRI", în bunul stil al oricărui program care se respectă, permite configurarea programului astfel încât să se potrivească cu dorințele specifice ale fiecărui utilizator.
Butonul al doilea permite fie introducerea datelor, fie citirea rezultatelor, funcție de cazul studiat. Presupunând că structura pe care am dori să o analizăm nu este creată, e normal să alegem, prin click pe butonul menționat, introducerea datelor. Întrucât AXIS 3D nu disociază cele două faze (introducere, respectiv citire), se pune problema cum selectăm faza dorită. După click, se deschide fereastra de lucru. În colțul din dreapta sus, vom găsi o bară defilantă. Prin click, se alege simplu opțiunea "Introducere date". Forma și tipurile de butoane nu se modifică, de fapt, programul pornește implicit cu opțiunea de introducere a datelor.
Meniurile existente sunt:
FiȘier. De tip Pop menu (bară derulantă), prezintă opțiunile pe care orice program Windows le afișează la opțiunea File, sunt permise acțiuni gen Nou, Deschide, Salvează, Salvează ca..., Tipărește, etc.
Geometrie. În metoda elementului finit, toate programele diferențiează, pentru elementele de lucru, geometria intrinsecă (poziție în X,Y,Z) de caracteristicile elementului (dimensiuni, materiale, etc.). Deși pentru proiectanți un element este un element, programele de calcul necesită puțin mai multă grijă în scrierea și definirea elementului. La apelarea butonului Geometrie, se deschide un nou meniu, care cere următoarele date:
- butonul nod. Se specifică poziția nodurilor care definesc capetele barelor structurii. Specificarea se poate face fie grafic, click în câmpul de lucru, fie, hai să zicem, analitic, prin introducerea de la tastatură a datelor.
Desigur că pentru o bună acuratețe, se recomandă ultima variantă. Introducerea datelor grafic se poate face cu acuratețe prin setarea gridului, dar la structuri având dimensiuni non-multiplu de 5, sau a căror modulare lasă de dorit, s-ar putea ca gridul să fie ineficient. Setarea gridului se face accesând butonul din meniul din dreapta ecranului, cu icon "cheie fixă". Fiecare din cele două opțiuni de introducere a datelor are posibilitatea modificării coordonatelor introduse. Ca observație, datele se introduc raportate la sistemul de coordonate prestabilit de program (un fel de WCS). Se pune problema, față de care plan raportăm structura, cu atât mai mult cu cât fiecare proiectant își are propriile sale convenții privind orientarea spațiului (în fond, totul este relativ). AXIS 3D vine în sprijinul nehotărâților și propune 3 planuri de lucru: XoY (clasic) YoZ și XoZ. Rămâne la latitudinea utilizatorului selectarea, cu click în bara de butoane din dreapta, planului de lucru.
După introducerea coordonatelor nodurilor, trecem la următorul buton, pentru definirea conexiunilor între bare. Poate că noțiunea de bară încă nu este corectă în acest moment, ea reprezentând mai degrabă axa barei. Elementul se va transforma în bară doar după accesarea, folosirea și închiderea meniului element. Vom reveni asupra acestui aspect.
- butonul linie. Denumirea butonului este clară. La click pe butonul linie, urmează să definim conexiunile între elemente (axe bare). Alte programe fac treaba asta mai complicat, cu termeni foarte sofisticați. Unirea nodurilor anterior definite se face grafic, prin selectarea nodurilor. În acest moment, practic structura noastră este definită din punct de vedere geometric.
- butoanele poligon, mișcare, copiază, îndesire pun probleme mai puține de înțelegere. Butonul de mișcare se presupune a se folosi după ce am introdus o grămadă de noduri, și am remarcat că de fapt, sistemul de coordonate era complet aiurea ales. Pentru a nu șterge nodurile, a le rescrie, a reface conexiunile, AXIS 3D ne pune la dispoziție acest ajutor. Evident, greșeli sunt permise și inerente, (doar numai cine nu muncește nu greșește, sau altfel spus, "A greși e omenește, a te corecta, inginerește"), deci... butonul "mișcare"!. Butonul copiază este deja important. Spre deosebire de cele două butoane anterior tratate, aici deja se simplifică mult activitatea de generare a geometriei structurii. Evident că butonul este utilizabil la structuri repetitive (cadre etajate, hale multi travei etc.) Ca și butonul mișcare, butonul copiază cere utilizatorului vectorul de lucru (direcția de mișcare, copiere). În fapt, în timp ce butonul mișcare acționează cam ca și comanda move din AutoCAD, butonul copiază poate fi mai degrabă asociat comenzii ARRAY. Atât la apelarea butonului mișcare, cât și la apelarea butonului copiază, apare un submeniu cu opțiunile unic, parțial, toate, indicând numărul de elemente (nod sau bară) de modificat. Deci, pe scurt, butoanele descrise anterior sunt clar destinate editării unei geometrii create anterior. Evident că nici butonul mișcare, nici copiază nu au efect dacă nu este desenat nimic.
- butonul împarte. Este tot un buton de editare, dar mai special decât cele două anterioare. Permite introducerea nodurilor noi (caz practic: la greșeli de execuție când constructorul "inovează" un proiect și introduce, de exemplu, reazeme suplimentare), sau la o discretizare mai fină a structurii, la introducerea, de exemplu, a unor tiranți etc., după ce am făcut calculul, și structura propusă cedează, iar din motive estetice, măriri de gabarite nu sunt permise. Este foarte bun la introducerea unor mase suplimentare, altele decât greutatea structurii, la calculul dinamic. Vom reveni asupra acestui aspect.
- butonul șterge. Cu opțiuni nod, linie, sau linie de împărțire, rolul butonului este mai mult decât clar.
- butonul verifică. Există riscul ca după mai multe copieri, modificări etc. ale elementelor, unele elemente să fie dublate, rezultând deci noduri neconectate. Programul face o verificare a acestei situații, parcurgând structura după un interval de verificare "user option", eliminând elementele nedorite și rescriind numerotarea nodurilor și a barelor. La terminarea verificării, într-o căsuță info-box apare rezultatul verificării. La un nou click, se termină faza de introducere a geometriei structurii și se revine în meniul AXIS. Revenirea la meniul AXIS se poate face și direct, cu click pe butonul cu săgeată în sus, dar, preventiv, programul ne cere permisiunea de a verifica structura.
Cu aceasta, geometria structurii este gata definită.
Elemente. Aici, barele definite anterior se transformă în elemente cu caracterisitici mecanice și inerțiale bine definite. Tot aici vom fixa structura, ea devenind ceea ce ne-am dorit, cât mai aproape de modelul real de calcul. Poate că aici intervine într-adevăr știința inginerească. Faza anterioară, după cum remarcam, poate fi realizată cam de oricine. Butoanele meniului element sunt:
- butonul caracteristici. Aici definim caracteristicile elementului:
- secțiune - Programul vine cu o bază de date foarte eficientă, cuprinzând cele mai utilizate tipuri de secțiuni din România și nu numai. Astfel, e pusă la dispoziția utilizatorului o bază cu secțiuni dreptunghiulare din beton armat (foarte bună și vastă), o bază de date cu profile metalice conform standardelor românești și străine. Prin simpla selectare a bazei de date dorite și interogarea acesteia, se poate alege tipul de secțiune dorită. Această facilitate este una dintre cele mai bune calități, mai ales pentru utilizatorii leneși, care nu au răbdare să calculeze singuri momente de inerție și/sau arii. În plus, există riscul unor introducei greșite a valorilor, mai ales când se transformă unități de măsură (se pierde sau se adaugă un 0, care influențează decisiv)
- material. - Și aici, AXIS ajută mulți proiectanți. Baza de date cu materialele folosite uzual conține cam tot ce și-ar dori un proiectant de structuri.
- referință. - Această opțiune s-ar părea că este ușor problematică. În fapt, la o analiză atentă, e foarte bună, întrucât se definește explicit de la utilizator sistemul de referință local, al barei, în raport cu care se calculează momentele de inerție, care urmează a fi folosite la asamblarea matricei de rigiditate globală
- rigidate. - Folositoare în cazul studiului pur teoretic al unei structuri, pornind de la prezumția unei legături imperfecte între elemente, pe capetele de bară (încastrări parțiale de exemplu); cum însă practic acestea sunt greu de cuantificat, se recomandă călduros, pentru evitarea unor situații descrise în motto, utilizarea legăturilor clasice.
- suprafață. - Dacă se dorește generarea unei membrane, diafragme, sau șaibe rigide în plan orizontal; acționează cam ca și REGION din AutoCAD.
Evident că pentru structuri de tip cadru, fără luarea în considerare a planșeului (mai exact spus, fără a-l defini) sunt de folosit primele trei opțiuni. La un studiu de detaliu sau structuri de mare anvergură, e clar că sunt de folosit toate opțiunile. Cu aceasta, am definit elementele din punct de vedere al mecanicii acestora. Rămâne doar să mai definim câțiva paramterii pentru ca structura noastră să devină analizabilă. Pentru aceasta, se apelează:
- butonul definire. - Aici elementul generat și definit geometric și mecanic se transformă în element structural. Ne sunt permise opțiunile:
- zăbrea. - Pentru grinzi cu zăbrele sau tiranți, sau orice alte elemente structurale liniare solicitate la întinderi/compresiuni pure; înainte de a defini un element ca zăbrea, e bine de analizat dacă într-adevăr comportarea elementului este de zăbrea.
- bară. - Cel mai clasic tip de element, și probabil, și cel mai utilizat în practica de proiectare. Ca surpriză adusă de program, apare posibilitatea introducerii în câmpul barei, deci în sistemul ei local de coordonate, a unei articulații. Acest avantaj permite studierea comportării de ansamblu a structurii în situația apariției unei plastifieri locale și deci apariția potențială a unui mecanism de cedare. Căsuța de dialog care apare la apelarea opțiunii bară permite introducerea articulației, în raport cu capetele barei, prin introducerea unui cod 0-1 care simulează articulația. Foarte important în acest punct de definire al barei, este poziția vectorului de referință al barei (vezi butonul caracteristici, opțiunea referință). Tot aici avem opțiunea studierii comportării grinzilor de fundare, așezate pe paturi elastice, prin introducerea coeficientului de pat (e valabilă ipoteza Winkler)
- nervură. - Respectiv suprafață sunt opțiuni care merg legate. Întrucât detalierea acestor opțiuni ține mai mult de studiul de detaliu al structurii, nu vom insista asupra acestor opțiuni.
- reazeme. - Probabil cea mai importantă opțiune a butonului elemente, pentru că definirea incorectă a rezemării (e vorba de rezemarea la nivelul terenului de fundare, și nu între elemente) poate provoca cele mai mari probleme în viața unei structuri (cum ar fi de modelat în calcul o încastrare și de executat real o articulație ?). Rezemările se modelează prin introducerea rigidității reazemului, fie la translație, fie la rotație (toate cele 6 componente, atenție!).
- corp rigid. - Sunt situații în care în modelare se introduc acele elemente de "rigiditate infinită" cum sunt numite în literatura de specialitate (șaibe plane, excentricități la legături între bare, etc.). Introducerea acestor elemente se face la opțiunea corp rigid.
- grade de libertate noduri. - Pentru simplificarea volumului calculelor, ținând cont de faptul că ecuațiile de echilibru sunt scrise numai pe direcțiile cu translații și/sau rotații libere, e necesară definirea gradelor de libertate a nodurilor, pentru fiecare nod al structurii. Și aici, după cum menționam anterior, pentru ca utilizatorul să nu își încarce memoria cu codurile de blocare sau eliberare a gradelor de libertate și cu combinații ale acestora pentru întreg ansamblul de 6 grade de libertate, programul vine în ajutor, furnizând implicit un tabel cu valori pentru gradele de libertate ale structurilor uzuale întâlnite în practica inginerească.
- butoanele modifică, îndesire și șterge au exact același comportament ca și cele din meniul de geometrie al structurii.
Cu acestea, structura noastră este gata de a fi încărcată.
Pentru aceasta, din meniul element, cu click pe săgeată, revenim la meniul de introducere date. Un click pe butonul Încărcări deschide un pull-down care are trei opțiuni:
Încărcări statice. Aici trebuie făcută o mențiune. La încărcări statice se introduce valoarea încărcărilor funcție de metoda de calcul a construcției (stări limită etc.). Trebuie deci:
- ipoteze de încărcare, cu opțiunile:
- ipoteze de încărcare. Se definesc ipotezele de încărcare pe care proiectantul intenționează să le ia în calcul.
- combinație de ipoteze de încărcări. În vederea obținerii celei mai dezavantajoase dintre situațiile posibile din perioada existenței construcției, la ipotezele de încărcare anterior definite se introduce factorul de coparticipare. Pentru o mai bună detaliere a acestei opțiuni programul aduce posibilitatea grupării încărcărilor, cu opțiunea:
- grupări de încărcări. Aici avem posibilitatea grupării încărcărilor în funcție de fluctuația intensității încărcării în timp. Se pot genera așadar grupări de încărcări constante (permanente, cvasipermanente etc.), încărcări variabile, încărcări excepționale. La definirea grupării variabile, programul ne cere valoarea coeficientului de lungă durată, pentru simultaneizarea cu seismul. La stabilirea grupărilor de încărcări, trebuie avut în vedere modul de introducere a încărcărilor (valori normate, coeficienți de acțiune, etc.), conform metodolgiei din STAS 10101/OA-78.
- definire. Ipotezele de încărcare, doar definite cu nume conform paragrafului anterior, nu au nici un sens din punct de vedere al calcului de structură. Ele trebuie să aibă valoare, direcție și loc de aplicare. În acest sens, AXIS 3D pune la dispoziția utilizatorului o gamă largă de tipuri de încărcări:
- pe nod. Definite ca încărcări concentrate, cu sensul pozitiv de acțiune în sensul pozitiv al sistemului global de coordonate, pot fi de tip forță (după axele Ox, Oy, Oz) sau de tip moment.
- pe element de tip zăbrea. Se pot aplica aici variații de temperatură, forțe de pretensionare (o opțiune foarte avantajoasă, mai ales în proiectarea consolidărilor), variații de lungime etc.
- pe element de tip bară. Aici, gama de încărcări la dispoziția utilizatorului este cu mult mai largă. De fapt, și practic se observă o multitudine de tipuri de încărcări. Sunt aplicabile forțe concentrate pe bară (prin indicarea punctului în care acționează forța), raportat la sistemul local de coordonate, fie relativ, ca procent din lungimea barei, fie absolut, ca distanță față de capătul cu număr de ordine mai mic, forțe distribuite (uniform distribuite, liniar distribuite etc.) pe toată lungimea barei sau numai pe un segment al barei, acționând normal pe planul principal al barei sau în planul acesteia, etc.
- pe element de tip nervură. Aici, programul simplifică lucrurile, considerând ca singură încărcare greutatea proprie a elementului. Aceasta deoarece, după cum remarcam anterior, elementul de tip nervură merge împreună cu cel de suprafață, căruia i se asociază încărcările uniform distribuite pe suprafață.
- pe reazeme. Tipurile de încărcări care se aplică reazemelor sunt arhicunoscute: cedări. Introduse fie sub forma unor translații, fie sub forma unor rotații, aplicarea acestui tip de încărcare, considerată excepțională (atenție la gruparea încărcărilor) are aplicabilitate mai mare în studiul consolidărilor. E greu de crezut că la un proiect nou, se poate admite ca ipoteză de încărcare cedarea reazemelor.
Metodologia de aplicare a încărcărilor este aceeași pentru fiecare tip de element, adică se face selecția elementului (ca observație, aici element poate fi fie nod, fie bară, fie suprafață) și se introduce simplu, concis, încărcarea. E de remarcat că interfața programului este foarte intuitivă, deci erorile de introducere a încărcărilor ar trebui, în condiții normale, să fie minime. Tot ceea ce ar putea interveni aici ar fi necorelarea sensului de acțiune a încărcării cu sensul axelor sistemului global de coordonate, deci, dacă la citirea rezultatelor pe o bară orizontală încărcată cu o încărcare gravitațională de tip permanent, diagrama de moment încovoietor e cu "burta" în sus, în mod sigur nu e problemă de program.
Mase concentrate. Programul permite introducerea unor mase concentrate în noduri. Aici apare binevenită opțiunea de îndesire, prezentată la meniurile Geometrie și Element. Masele introduse nu fac parte din masa proprie a structurii (elemente de finisaj tip atic, poduri rulante etc.) Aceste caracteristici, prin aportul adus la componenta axială, sunt luate în calcul în analiza dinamică a structurii, la stabilirea perioadei proprii de vibrație, forme proprii, moduri de vibrație etc. Am lăsat special tratarea seismului la acest capitol. Seismul, prin definiție este o încărcare dinamică. Conform normativului P100-92, aplicarea încărcării seismice se face ca forță statică, concentrată în nod. Valoarea acestei încărcări se poate determina numai după efectuarea analizei dinamice, deci tratarea seismului apare mai pregnant aici. Programul este conceput pentru uzul proiectantului român, calcularea forței seismice făcându-se ținând cont de coeficienții globali din P100-92. Coeficientul de amplificare dinamică se determină după calcularea perioadei proprii de vibrații, generându-se forțe orizontale conform fiecărui mod propriu de vibrație. Ca observație, analiza modală e relevantă până la modul trei inclusiv.
Direcția gravitație. Pentru a nu apărea dubii, programul cere utilizatorului să specifice direcția gravitației, care este stabilită implicit în sens opus axei Z globale. Această opțiune este importantă în cazul selectării unui alt sistem global de referință (cu planul orizontal definit de YoZ).
Modelul e definit din punct de vedere geometric, mecanic, este încărcat, deci poate fi analizat. Cât de mult seamănă cu ce ar trebui să fie depinde numai de utilizator și de capacitatea acestuia de a modela o structură.
Analiza modelului se face revenind la meniul de bază. Sunt puse la dispoziția utilizatorului trei tipuri de analize.
- Analiza statică.
Pe baza ipotezelor de încărcare, se poate face analiză de ordin 1, clasică, cu studierea simultană a tuturor ipotezelor de încărcare și a combinațiilor, analiză de ordin 2, cu luarea în calcul a neliniarității geometrice, dar cu calcularea unei singure ipoteze de încărcare sau combinații de încărcări. Pentru fiecare ipoteză, este necesară reluarea calculului.
- Analiza dinamică.
La fel ca și analiza statică, programul execută analize de ordin 1 sau 2, cu luarea în considerare a masei structurii, pentru maxim 30 de moduri proprii de vibrație. După cum remarcam anterior, calcularea primelor trei moduri este arhisuficientă.
- Flambaj.
Pentru stabilirea sarcinii critice de flambaj, corespunzătoare ipotezei de încărcare stabilite.
Dacă se rulează programul în mediul Windows, pe ecran apare un info box care precizează derularea analizei. Este de remarcat că în fiecare tip de analiză trebuie precizate condițiile de convergență a rezultatelor (deplasări, valori proprii, vectori proprii etc.). Neîndeplinirea condițiilor de convergență impune reluarea calculelor, cu mărirea numărului de iterații necesar pentru rezolvarea analizei. Această situație este mai frecventă în cazul analizei dinamice și de flambaj.
Odată terminată analiza, ajungem la rezultat. În fond, programul e conceput pentru a furniza niște rezultate. Accesul la rezultate se obține selectând butonul "Introducere date/Rezultate" din meniul de bază și alegând din bara defilantă din dreapta, opțiunea "REZULTATE"
În funcție de analiza efectuată, se aleg rezultatele ce urmează a fi studiate.
Pentru analiza statică, programul furnizează rezultatele sub formă de deplasări și eforturi.
- Rezultate de tip deplasări. Se pot cere rezultatele pentru întreaga structură, fie sub formă grafică, cu deformata structurii, fie sub forma unui listing. Reprezentarea grafică a deformării structurii are și o opțiune, hai să-i spunem de efect, de animație a deformării structurii. Latura inginerească a acestei opțiuni este discutabilă. Rămâne însă aspectul foarte ingineresc privind reprezentarea foarte clară a deformărilor. Programul permite studiul deformatei și pentru un element individual, prin selecția de pe ecran, deformata fiind în acest caz reprezentată pe toata bara, în incremente de lungime. O opțiune foarte valoroasă, mai ales când sunt puse restricții de deplasare pe anumite porțiuni ale elementului de structură.
- Rezultate de tip eforturi. Se furnizează toate tipurile de eforturi (de tip forță axială, forță tăietoare, moment încovoietor, după cele trei direcții al spațiului), fie grafic, cu afișarea diagramelor corespunzătoare efortului solicitat de utilizator, fie sub forma listingului. Și aici funcționează opțiunea de animație (rămâne valabilă observația anterioară), precum și opțiunea studiului elementului luat individual. Această opțiune este ideală pentru dimensionarea eficientă a secțiunii elementului, respectiv adaptarea secțiuniii la solicitări. În condițiile în care beneficiarul unui proiect ar pune preț pe o dimensionare de acest gen, facilitatea dată de AXIS 3D este extraordinar de benefică.
- Rezultate de tip solicitări de reazeme. Eforturile axiale, forța tăietoare de bază și momentele încovoietoare sunt furnizate cu amabilitate de program. De aici, până la aflarea solicitărilor în talpa fundației, e doar o problemă banală. Deci, facilitatea e binevenită, scutind proiectantul de probleme.
Pentru analiza dinamică, programul furnizează modurile de vibrație calculate. Se pot citi aici, ca parametrii care interesează la o primă evaluare, perioada proprie de vibrație (criteriu pentru determinarea coeficientului de amplificare dinamică), deplasările relative corespunzătoare fiecărui mod de vibrație etc. Modurile de vibrație pot fi reprezentate fie grafic fie tipărite.
Pentru analiza de flambaj, programul furnizează parametru critic de încărcare. Forma de pierdere a stabilității se poate reprezenta grafic sau numeric.
Desigur că din prezentarea programului se trage concluzia inevitabilă că AXIS 3D este un soft "tare". Opțiunile pe care le are, precum și facilitățile pe care le oferă, ușurează extraordinar munca de proiectare. Fiind atât de ușor de folosit, cel puțin pentru structuri de tip cadru, care sunt uzuale și pun probleme din punctul de vedere al practicii curente de proiectare, AXIS 3D poate fi folosit chiar de oricine, cu minime cunoștințe de proiectarea construcțiilor. Însă AXIS 3D este un program. Rămâne în sarcina utilizatorului analiza rezultatelor și judicioasa lor folosire în dimensionare. De fapt, partea de calcule statice, dinamice sau de flambaj, deși cea mai complicată, este cea care nu ține neapărat de pregătirea inginerească. Ceea ce ține de pregătirea inginerească este modelarea judicioasă, corectă a structurii de proiectat și interpretarea rezultatelor. Și cum un program de calcul se învață prin utilizare continuă, și nu prin citirea unor documentații sau help-uri, invit cititorii la aprofundarea practică a mediului AXIS 3D. Despre aceasta, în numărul viitor!
Autorul este inginer constructor în cadrul societății CITADIN SA Tîrgu-Mureș. Poate fi contactat la tel.: 065- 210101.