AutoCAD Release 14 vine în întâmpinarea uneia dintre cele mai mari dorințe ale arhitecților, și nu numai, oferindu-ne posibilitatea de a insera imagini de tip raster într-un desen. Acest lucru a fost posibil prin introducerea unei noi rutine, denumită ISM (Image Support Module), aceasta fiind o aplicație de tip ARX, numită ISM.ARX. Comanda asociată acestei facilități este Image. Trebuie reținut că această imagine este atașată desenului respectiv, adică se comportă la fel ca o referință externă. De fapt, dacă vom compara cele două casete de dialog ale acestor comenzi, vom constata că sunt identice, singura excepție constând în tipul de fișier pe care-l putem atașa. Odată introdusă imaginea respectivă în desenul AutoCAD, aceasta se va comporta ca un obiect local putând fi rotită, copiată, scalată, oglindită sau modificată ca orice alt obiect AutoCAD.
Comanda Image este o comandă de bază, pe lângă aceasta AutoCAD-ul punând la dispoziție și alte comenzi asociate acesteia:
Suportul raster a fost dezvoltat de Autodesk, la cererea unor furnizori de software și hardware, pentru a asigura un sprijin direct în formarea unui API pentru imagini. Acești furnizori s-au grupat și au format ATIP (Autodesk's Technical Imaging Partners).
Între furnizorii de hardware, care fac parte din ATIP, se numără Océ și Vidar, iar printre cei de software se află nume cum ar fi: Rasterex, GTX Corporation, Trix Systems, Hitachi Engineering software și Softdesk.
Înainte de AutoCAD Release14, Autodesk a încredințat la diferiți parteneri, dezvoltatori de software, problema furnizării de unelte raster pentru utilizatorii de AutoCAD. În cele mai multe cazuri, acestea s-au materializat în unelte de vectorizare a datelor de tip raster. Acestea au urmat două direcții distincte: una care se numește conversie interactivă, iar celalaltă numindu-se conversie automată. Prima dintre ele constă în importul imaginii raster ca fundal, iar peste ea trasându-se vectorii necesari. Cea de a doua s-a orientat spre realizarea automată a vectorizării de către software. La sfârșitul procesului de scanare rezultând un nou fișier de tip vector. Majoritatea software-ului, dedicat vectorizării, face parte din această a doua categorie. Printre producătorii acestora din urmă se numără: Rasterex, GTX Corp. și Hitachi, produsele acestora rulând de sub AutoCAD, în timp ce produsele de la Ideal Scanners și Softelec sunt software-uri independente.
Acestea fiind zise, putem să revenim asupra comenzii. Și nu o vom face oricum, ci prin prisma temei centrale propusă de revistă. În urmă cu câteva zile, am realizat un desen de pahar (o boală mai veche) pe care, apoi, a trebuit să-l trimit unui coleg extern, prin Internet. Deoarece desenul 2D nu este destul de sugestiv, vizavi de aspectul real al produsului am inserat în desen și o imagine 3D randată. Și aceasta utilizând comada Image. Pentru început, trebuie să precizez că desenul propriu-zis nu a fost făcut în AutoCAD ci în MDT 2.0, după toate regulile (deși ne obișnuisem să-i spunem AMD 2.0, deoarece Autodesk l-a denumit MDT 2.0, ne adaptăm și noi din mers), mai întâi componentă 3D, în modul Assembly, iar apoi componenta 3D a fost transpusă în format 2D, în modul Drawing, cu vederi de bază, secțiuni ortogonale și vederi izometrice. Având în față desenul finalizat, am constatat că nu mă lămurește prea tare desenul obținut (referitor la aspectul său real) și m-am gândit să șterg vederea izometrică completă și să o înlocuiesc cu o imagine randată. Pentru aceasta, am revenit în modul Assembly, unde am atribuit un material paharului nostru (în cazul de față de tip Blue Plastic), am mărit intensitatea luminii ambientale la 0.50, apoi am realizat randarea obiectului, stabilind în prealabil ca tipul de randare să fie Photo Real. Fiind mulțumit de rezultat, am decis să-mi salvez imaginea respectivă într-un fișier. Astfel, am revenit în comanda Render și am stabilit ca destinația randării să fie de tip File, iar de la More Option... mi-am ales tipul de fișier, în cazul de față .TIF, mărind adâncimea de culoare la 24 bit și rezoluția la 2048x1366, pentru a avea siguranța unei acurateți cât mai ridicate. Anterior, am atribuit variabilei facetres valoarea 2. Am revenit în modul Drawing, unde am șters vederea izometrică din stânga jos și am dat comanda Image. Apoi, am atașat desenului nostru fișierul obținut anterior, stabilind o scară de 100:1. Odată inserată imaginea paharului randat, am constat că nu-mi place dimensiunea obținută și, în plus, dacă o voi mări, îmi va acoperi vederea izometrică rămasă. Am lansat comanda DDModify și am selectat marginea frame-ului. Stabilind parametrul de scalare la 175, am obținut o dimensiune optimă, rămânând de remediat a doua problemă. Pentru aceasta, am lansat comanda Imageclip, stabilind un contur poligonal în jurul paharului. În continuare, pentru a putea realiza din desenul paharului un fișier de tip .DWF (formatul de la Autodesk dedicat Internet-ului), a trebuit să-l transform într-un desen 2D, selectând din meniul pull-down al AutoCAD-ului opțiunea Drawing/Utilities/Drawing Out... sau utilizând comanda Amdwgout. Cu desenul nou obținut, revenim în AutoCAD unde dezactivăm marginea frame-ului utilizând comanda Imageframe. Acum, putem să exportăm desenul paharului, selectând din meniul pull-down File/Export..., respectiv utilizând comanda Export și selectând apoi formatul de fișier, de tip .DWF.
Trebuie să subliniez un aspect aparte al inserării de imagini raster într-un desen AutoCAD. În cazul în care dorim ca desenul obținut să fie tipărit pe hârtie, contează modul în care a fost efectuată salvarea imaginii raster. Astfel, dacă în imaginea de pe ecran a paharului nostru totul este OK, nu același lucru se întâmplă și cu transpunerea desenului pe hârtie. Deoarece am utilizat ca background al ecranului culoarea neagră, imaginea raster are fundalul de aceași culoare, adică negru! Deci, înainte de a salva o imagine raster, trebuie avut în vedere și modul ulterior de utilizare a acesteia.
În final, trebuie subliniat că această nouă caracteristică introdusă în AutoCAD Release 14, de a putea introduce imagini de tip raster într-un desen, este poate una dintre cele mai puternice dintre trăsăturile ultimei versiuni, oferind suport direct pentru conversie interactivă, precum și posibilitatea afișării și tipăririi unei imagini raster fără vectorizare.